Zicala cu „omul potrivit la locul potrivit” nu a fost niciodată mai adevărată ca şi în cazul lui Bogdan Georgescu. Un om extrem de inteligent, inventiv şi cumpătat. Un om care a făcut multe pentru cultura careiană, dar şi pentru promovarea turistică a Municipiului Carei. Un desăvârşit profesionist, care a încercat să se ţină cât mai departe de răfuielile politice. Mai ales când a venit vorba de cele prin care se încearcă cu orice preţ instigarea românilor împotriva maghiarilor.

opinie
Demisia lui Bogdan Georgescu, chiar şi aşa neacceptată, m-a luat prins suprindere. Se pare că la originea demisiei s-ar afla o serie de motive legate de sănătatea sa. Se pare că stresul la care a fost supus şi-a pus amprenta asupra stării de sănătate.
Trecând peste relaţiile lui Bogdan Georgescu cu conducerea Primăriei, respectiv cu subordonaţii săi, aş putea avansa un alt posibil motiv de stres la adresa sa. Consacrata jurnalistă careiană Daniela Ciută pur şi simplu l-a înebunit cu telefoanele sale insistente. Nu a contat că Bogdan Georgescu se afla în concediu, că e zi de sărbătoare sau că e noaptea târziu. Daniela Ciută îl suna pentru tot felul de nimicuri, de parcă ar fi fost vorba de probleme stringente de securitate naţională. Cu un tupeu ieşit din comun, jurnalista consacrată, care stă vizavi de el, îi cerea socoteală pentru diversele acţiuni culturale derulate sau în curs de derulare. Îi cerea socoteală până şi pentru grupurile de vizitatori de la castel, care intraseră în vizorul său pur şi simplu pentru că erau maghiari. Nu este exclus să-l fi acuzat pe Bogdan Georgescu şi de faptul că „s-a vândut” celor de la UDMR. Şi cine ştie cu ce alte asemenea bazaconii l-a mai stresat zi şi noapte, încingându-i telefonul.
Iar acum, taman Daniela Ciută îi plânge de milă. Probabil că în curând va încerca să acrediteze ideea că a fost vorba de un adevărat complot, menit să aducă o persoană de etnie maghiară la cârma culturii careiene. Într-adevăr, mare e Grădina Domnului şi mulţi au sărit gardul!
În final, sper ca Bogdan Georgescu să revină asupra deciziei sale. Consider că aceeaşi părere o au majoritatea locuitorilor din Carei. În cazul în care o face, ar trebui lăsat să lucreze la fel de bine în continuare, fără ca jurnaliştii, chiar şi cei consacraţi, să-l mai streseze cu telefoanele lor inutile. Nu de alta, dar fiecare om are dreptul la viaţă privată, fără hărţuiri şi fără telefoane aiurea în miez de noapte.

Szasz Lorand