Bărbat din Ghilvaci găsit mort în curtea casei, după ce inițial ar fi fost acroșat de tren

Share

La data de 29 octombrie, la ora 08:20, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi așezat între liniile de cale ferată, în apropierea stației CFR din localitatea Ghilvaci, fiind acroșată de tren, după care ar fi părăsit zona.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat un bărbat de 47 de ani, din localitatea Ghilvaci, care a fost găsit decedat în curtea imobilului în care domicilia, prezentând leziuni în zona gâtului.
Cadavrul a fost transportat la unitatea medico-legală, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului.
Din primele verificări, nu au rezultat indicii privind săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu decesul bărbatului. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul

Articole recente

error: