
Organizaţia Sindicală Sanitas din cadrul Spitalului Municipal Carei aderă mâine la protestele iniţiate la nivel naţional, declanșând grevă generală începând de marți, 28 iulie 2026, ora 7.00.
Revendicările sindicaliştilor Sanitas sunt:
– Împotriva actualului proiect al Legii salarizării, respectiv stabilirea unor coeficienţi de salarizare corespunzători din Sănătate;
– Menţinerea sporului de tură la 15%;
– Menţinerea sporului de 100% pentru orele lucrate în week-end şi sărbătorile legale;
– Reintroducerea sporului de condiţii de muncă;
– Includerea personalului TESA în anexa de salarizare din Sănătate şi asistenţă socială.
Pe durata grevei de avertisment vor fi respectate dispoziţiile legale privind asigurarea continuităţii serviciilor esenţiale, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea pacienţilor, anunţă preşedintele Organizaţiei Sindicale Sanitas din cadrul Spitalului Municipal Carei, Simona Deac.
Activitatea medicală de urgenţă şi celelalte servicii care, potrivit legii, trebuie asigurate pe durata grevei vor fi desfăşurate în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, mai arată preşedintele Simona Deac.
Greva generală va începe marți, 28 iulie, în 400 de spitale din România, însemnând majoritatea spitalelor publice din România.
Foto: Arhivă




