Mort de beat la volan, a intrat cu mașina într-un stâlp de curent

Share

La data de 26 iulie a.c., în jurul orelor 18:55, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe Drumul Județean 196, din localitatea Hodod.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 52 de ani, din localitatea Bogdand, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma accidentului nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura