Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Municipal Carei funcționează în baza contractului încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare, anunță Primăria Carei.
Astfel, investigațiile radiologice se pot efectua în regim decontat, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pentru persoanele asigurate, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau medicul specialist, în limita fondurilor aprobate de CAS.
Tipurile de investigații disponibile în contract:
⦁ Radiografii
⦁ Ecografii
⦁ Mamografii
Pentru informații suplimentare şi programări, vă rugăm să sunaţi la numărul de telefon: Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală – 0261-706277.
Sursa: Primăria Carei






