Beneficiaul de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Dizabilităţi (CIA) Alexandru din Carei care a agresat ieri o angajată şi o altă beneficiară a fost internat la Psihiatrie.
Situaţia a fost semnalată conducerii DGASPC Satu Mare şi s-au început demersurile pentru internarea lui într-un centru adecvat pentru pacienţii cu boli psihice, cum este cel de la Sighet. Asta dacă se vor găsi locuri libere.
Având în vedere afecţiunile sale psihice şi agresiunile pe care le-a comis, locul lui nu este într-un centru ca şi CIA Alexandru. El necesită un regim special care la Carei nu poate fi asigurat. Dacă va fi readus aici, va continua să terorizeze infirmierele, asistentele şi beneficiarele, unele dintre ele chiar imobilizate la pat.
Reamintim că o angajată a Centrului de Îngrijire și Asistență Socială (CIAS) Alexandru a fost agresată ieri dimineață de un pacient, care a devenit un adevărat pericol public pentru angajați și ceilalți beneficiari ai centrului.
Fără vreun motiv anume, beneficiarul a lovit-o cu piciorul și i-a tras un pumn în piept. Îngrijitoarea spune că își va scoate certificat medico-legal și va depune plângere penală împotriva beneficiarului agresiv. Tot azi dimineață, același beneficiar a lovit o altă femeie internată la CIAS Alexandru.
Beneficiarul în cauză, care ar avea afecțiuni psihice, a instaurat o adevărată atmosferă de teroare în rândul infirmierelor și asistentelor, dar și în rândul celorlalte beneficiare pe care obișnuiește să le agreseze. În ultimele două săptămâni, alte două angajate au fost lovite de acest individ. În schimb, niciodată nu a avut curajul să agreseze bărbați.
Beneficiarul a fost adus la CIAS Alexandru de la Centrul Cristiana din Carei, în urma reclamațiilor a fost transferat o perioadă la Hurezu Mare, de unde a ajuns înapoi la CIAS Alexandru în urmă cu câteva săptămâni. Peste tot pe unde a fost internat a cauzat probleme pe fondul agresiunilor repetate împotriva femeilor.







