Preşedintele PNL Carei, Adrian Nemeş, candidat la funcţia de primar al Careiului la scrutinul de ieri, a transmis un mesaj de mulţumire către careieni.
Redăm integral mesajul preşedintelui PNL Carei, postat pe pagina sa de Facebook:
Dragi careieni,
În numele echipei PNL Carei, vă multumesc pentru ziua de ieri.
A fost o campanie lungă, dar frumoasă și civilizată, exact cum ne-am propus să fie.
În urma numărării voturilor, PNL Carei a obținut un număr triplu de voturi față de alegerile din 2020, astfel am reușit să dublăm numărul de consilieri locali. Acest lucru validează seriozitatea, muncă neîncetată a echipei și dorința noastră de a ne implica in dezvoltarea comunității.
Tot pe această cale, felicit și reușita candidatei pentru Primăria Carei. Ii doresc succes și să fie atentă la nevoile cetățenilor.
Mulțumesc alegătorilor, staff ului de campanie, membrilor din secțiile de votare și tuturor celorlalți care s-au implicat.
Împreună am reusit și vă promitem că vom continua!






