Un bărbat din Căpleni şi-a ameninţat concubina că îi va tăia gâtul cu un cuţit. Acum nu are voie să se apropie de ea

Share

Judecătoria Carei a emis vineri un ordin de protecţie prin care unui bărbat din Căpleni îi este interzis să se apropie la mai puţin de 50 de metri de fosta concubină, cu care au împreună doi copii, după ce, din cauza geloziei, a ameninţat-o că îi va tăia gâtul cu un cuţit.




Bărbatul a fost evacuat şi din locuinţa bunicii fostei sale concubinei, pe un termen de trei luni, cât este în vigoare ordinul de protecţie.
Mama copiilor le-a spus judecătorilor că bărbatul cu care locuia în concubinaj a venit acasă în 28 septembrie 2023, pornit pe scandal, a intrat în camera lor şi a ameninţat-o că îi va tăia gâtul. Nu era băut, dar era foarte supărat, ea consideră că din cauza geloziei a fost foarte nervos.
Femeia a mai povestit că a fost lovită de mai multe ori în cap în ziua incidentului, iar concubinul a ameninţat-o cu cuţitul că îi va tăia gâtul.
Bărbatul a declarat că în ziua respectivă a fost la lucru, iar când a venit acasă petenta era supărată că nu i-a adus bani, însă nici el nu a primit bani în acea zi. Recunoaşte că a lovit-o cu pumnul pe petentă, dar susţine că nu a ameninţat-o cu cuţitul niciodată pe femeie, a fost supărat pentru că petenta are alt bărbat, motiv pentru care s-au certat.
Judecătoria Carei a emis vineri un ordin de protecţie pe trei luni prin care bărbatul trebuie să păstreze o distanţă de 50 de metri faţă de fosta sa concubină şi a dispus evacuarea temporară a intimatului agresor din locuința bunicii fostei sale concubine.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura