Peste 18 tone produse second-hand din Franța, oprite la intrarea în țară în PTF Petea

Share

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu peste 18 tone de produse second-hand provenite din Franța.




Duminică, 08 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților pe sensul de intrarea în România un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 50 de ani.
Acesta conducea un automarfar marca Scania, cu semiremorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, cu care transporta articole second-hand (haine, mobilier și jucării) provenite din Franța. Marfa urma să ajungă la o fundație din judeţul Iași.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 18.157 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție), fiind considerate deșeuri.
Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura