Ziua Imnului Național va fi marcată la Carei printr-un moment omagial

Direcția de Cultură a Municipiului Carei vă invită sâmbătă, 29 iulie 2023, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Municipiul Carei, la un scurt moment solemn dedicat Zilei Imnului Național.




În cadrul evenimentului vor avea loc: evocarea istoricului Imnului Național, Te Deum în cinstea acestei sărbători și intonarea Imnului Național de către cei prezenți.
Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Național al României – “Deșteaptă-te, române !”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, care a dat curaj românilor în momente cruciale, cum ar fi Războiul de independență sau Primul și Al Doilea Război Mondial.
Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deșteaptă-te, române!” a fost ales, imediat după Revoluția din Decembrie 1989, imnul național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991.