
Fundația Székely Figyelő a depus săptămâna trecută o plângere la Parchet și una la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru ”derapajele” naționaliștilor și extremiștilor care au organizat bâlciul de prost gust la dezvelirea statuii poetului și politicianului Kolcsey Ferenc, în 12 aprilie la Carei, eveniment la care a fost prezent și președintele Ungariei, Novak Katalin.
Președintele Fundației Székely Figyelő, Árus Zsolt, spune că plângerea îi vizează pe organizatorii așa-zisul ”protest românesc”, care sunt acuzați de asocierea în vederea comiterii infracțiunilor de amenințare, incitare și instigare (cel mai probabil împotriva reprezentanților minorității maghiare- n.r.).
Acesta nu a precizat identitatea celor împotriva cărora a fost depusă plângerea, însă în imaginile care însoțesc anunțul apare capturi după un articol publicat Buletin de Carei, blogul familial al autointitulatei jurnaliste Daniela Ciuta, respectiv după apelurile lui Mihai S. Târnoveanul, liderul Mișcării Naționale și al Asociației Calea Neamului, lui Dan Grăjdeanu, liderul Frăţiei ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, respectiv după postări de pe conturile ”Legitima Apărare” și ”Starea de Libertate”.
De asemenea, Fundația Székely Figyelő a înaintat și o petiție Jandarmeriei Române prin intermediul căreia solicită instituției să-și facă treaba și să-i pedepsească pe organizatorii și pe participanții la contra-demonstrație.
În înregistrările video care circulă în mediul online, ciracii Danielei Ciuta pot fi auziți cum huiduie și bat talanga în timp ce se intona imnul Ungariei, în timpul discursurilor oficiliatăților, ba chiar și în timpul slujbei de sfințire a statuii, oficiate de episcopul romano-catolic de Satu Mare și cel reformat de Piatra Craiului.
Naționaliștii și extremiștii invitați la Carei de Ciuta au strigat ”Afară!”, ”Ce p..a mea vrei?”, ”Ieși afară ordinară”, ”Ieși afară din țară”, către președintele Ungariei, Novák Katalin. Un individ chiar a scuipat în direcția președintelui țării vecine. Logic ar fi ca el să fie cel amendat cu 500 de lei.
