Președintele Ungariei, Novák Katalin, va fi prezent mâine la Carei, unde va participa, de la ora 17.00, la dezvelirea bustului poetului Kölcsey Ferenc, autorul imnului Ungariei.

La eveniment va participa și viceprim-ministrul Kelemen Hunor.




Prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei Carei, primarul Eugen Kovacs îi îndeamnă pe careieni să participe la acest eveniment.
Prezentăm integral mesajul primarului Eugen Kovacs:
Un eveniment frumos și, conform speranțelor noastre, de înaltă ținută va avea loc miercuri în Carei. În orașul nostru va fi dezvelită o nouă statuie, a autorului imnului Ungariei, Kölcsey Ferenc.
Careienii care aparțin generațiilor mai în vârstă știu faptul că poetul Kölcsey Ferenc a avut o statuie în mărime naturală, situată în apropierea intrării în castel. Actuala statuie va fi amplasată în fața Primăriei Carei, pentru a aminti de anii petrecuți în Carei de Kölcsey Ferenc. Chiar dacă nu s-a născut în orașul nostru, întrucât autorul imnului Ungariei a fost, în perioada 1829-1834, secretar general al Comitatului Sătmar, care își avea sediul în Carei.
Am mai accentuat faptul că în Carei ar trebui să aibă statui doar personalitățile care au locuit, au creat sau și-au desfășurat activitatea, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă de timp, în orașul nostru.
În această ordine de idei a fost amplasată statuia lui Kölcsey Ferenc pe domniul public al orașului, și urmează să dezvelim în cursul verii o statuie a pictorului, sculptorului și graficianului Aurel Popp. Acesta s-a născut în Căuaș și a urmat liceul în Carei, unde s-a împrietenit cu poetul Ady Endre. În numele acestei prietenii, și-a asumat reabilitarea casei memoriale Ady din satul Ady Endre (fost Mincențiu).
Aurel Popp și Ady Endre au trăit împreună, au fost prieteni indiferent de naționalitatea lor și au dialogat în limba respectului reciproc. Sunt convins că astfel de oameni trăiesc și în ziua de azi în Carei. Români, maghiari, șvabi, romi și aparținând altor naționalități, care își respectă reciproc istoria, cultura și limba, iar faptele lor oglindesc acest respect reciproc.
Sper că manifestarea de dezvelire a bustului poetului Kölcsey Ferenc va oglindi multiculturalismul exemplar al Careiului. La manifestare vor lua cuvântul viceprim-ministrul Kelemen Hunor, alături de președintele Ungariei, Novák Katalin.
Îndemn toți careienii, indiferent de naționalitate, să vină să participe la acest eveniment, o adevărată sărbătoare a comunității noastre.
Primar
Ing. Eugen Kovacs