Judecătorul Cristi Danileț, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a ajuns ieri în comuna Săuca. Acesta a fost invitat de directoarea școlii din comună să aibă o întâlnire de educație juridică cu elevii.
”Să nu credem că proiectele mari și frumoase sunt numai pentru copiii de la orașe! Cei de la sate nu trebuie ignorați – problemele sunt aceleași: poze intime schimbate pe rețelele de socializare, relații sexuale mult prea devreme, violență școlară, consum de droguri și alcool. Dar sunt și probleme specifice: abandon școlar, abuzuri sexuale din partea unor rude sau concubini ai părintelui.
Desigur, astfel de subiecte ar trebui discutate cu părinții elevilor. Din păcate, unii nu sunt interesați de a mai învăța ceva, alții sunt de-a dreptul ignoranți, iar alții sunt doar beneficiari ai drepturilor bănești pentru copii.
De aceea, azi am decis să le vorbesc copiilor despre câtă încredere avem în ei, cum trebuie să învețe să respecte oamenii și regulile încă de mici, cum să se protejeze de orice adult care vor să le facă rău, cum să fie atenți cu cine vorbesc inclusiv pe internet”, se arată în postarea judecătorului Danileț.
