A vrut să vândă o rochie pe OLX, dar a rămas fără 900 de lei în cont. Țeparul nu poate fi identificat

O femeie care a vrut să vândă o rochei pe site-ul OLX a fost țepuită, rămânând fără 918 lei în cont. Judecătoria Carei a decis să închidă dosarul penal din cauză că autoritățile judiciare nu au reușit să identifice autorul țepei.

Femeia a reclamat că, în data de 07 iulie 2022, a postat pe site-ul OLX un anunţ privind vânzarea unei rochii.




La scurt timp a fost contactată de o persoană prin aplicaţia Whatsapp, spunându-i că este interesată de rochie. Pentru efectuarea plăţii, aceea persoană i-a solicitat datele cardului, femeia fiind de acord cu comunicarea acestora.
Imediat după aceea, a primit un mesaj prin aplicaţia băncii unde își avea contul prin care a fost informată că din contul ei a fost retrasă sume de 918,77 lei, după care victima a contactat banca, care a blocat transferul.
”Deşi organele statului au intervenit prompt, se constată că nu se mai întrevăd activităţi investigative realiste care să ducă la identificarea autorului/autorilor faptei, astfel încât continuarea cercetărilor penale în cauză ar duce la consumarea de resurse materiale şi umane ale unităţilor de parchet şi ale organelor de cercetare penală care ar depăşi cu mult prejudiciul cauzat persoanei vătămate”,a fost concluzia magistraților.
Judecătoria Carei a decis săptămâna trecută să închidă definitiv dosarul în care femeia a reclamat că a fost înșelată pe internet.