Potrivit rezultatelor provizorii ale Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021, populația Careiului este în prezent de 18.957 de locuitori, în scădere cu 2.155 de persoane față de Recensământul din 2011, când populația Careiului a fost de 21.112 locuitori.

Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021), făcute publice de Prefectura Satu Mare, arată o populație rezidentă a județului Satu Mare de 330,66 mii persoane (330668 persoane), în scădere cu 13,69 mii locuitori (13692 persoane) față de recensământul precedent (octombrie 2011).




Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (170486 persoane, reprezentând 51,56 %) și trăiește în mediul rural (185501 persoane, reprezentând 56,1 %).
Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Satu Mare se situează pe locul 27 în ierarhia judeţelor.
Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populației rezidente pentru județul Satu Mare crescând la 41 ani (față de 39 ani la RPL2011). Față de vârsta medie pe țară, vârsta medie a județului nostru este mai mică cu 1,4 ani (42,4 ani). În ierarhizarea județelor după vârsta medie la RPL2021, județul Satu Mare se plasează pe locul 5.
În cadrul Regiunii Nord Vest din care face parte și județul nostru, vârsta medie este de 41,6 ani, județul nostru poziționându-se pe locul al 2-lea.


Referitor la municipii, orașe și comune, în cadrul județului Satu Mare, localitățile care au câștigat cel mai mare număr de locuitori între cele două recensăminte, sunt comuna Turț care a ajuns la o populație de 7936 persoane (cu 2343 persoane mai mult decât în 2011), orașul Negrești Oaș cu o populație rezidentă de 14616 persoane (cu 2749 persoane mai mult decât în 2011) și comuna Păulești cu o populație rezidentă de 5775 persoane (cu 866 persoane mai mult decât în 2011).
Ierarhia se modifică dacă ne referim la creșteri în valori relative. Astfel, comuna Turț și orașul Negrești Oaș au crescut cu 41,89 % față de 2011 ajungând la o populație de 7936 locuitori, respectiv 23,17 % ajungând la o populație de 14616 locuitori).
Localitățile din județul nostru cu cele mai mari scăderi în valori relative înregistrate în decursul ultimului deceniu sunt comuna Valea Vinului (1582 locuitori, – 23,46 % față de populația din 2011) și comuna Cehal (1279 locuitori, – 19,76 % față de populația din 2011).
Comuna cea mai mică din județ este comuna Săcășeni cu numai 1134 locuitori (în scădere față de RPL2011 când s-au recenzat 1178 locuitori). La recensământul precedent, cea mai mică a fost tot comuna Săcășeni cu 1178 persoane.
Cea mai mare comună din județ este comuna Turț care a crescut față de RPL2011 cu 2343 persoane.
Orașul Livada este orașul cel mai mic din cadrul județului (5892 locuitori față de 6773 locuitori în 2011).
Cel mai mare oraș din județ, conform rezultatelor provizorii ale RPL2021, este Negrești Oaș cu 14616 locuitori.
Municipiul Satu Mare, reședință a județului în care locuim, are o populație rezidentă de 91520 persoane, mai mică decât în urmă cu zece ani, cu 10891 persoane.
Între cele două recensăminte, nu și-a păstrat dimensiunea populației nici o localitate.