Carei, oraşul artelor: Un bust al pictorului Ligeti Antal a fost dezvelit lângă castel (FOTO)

Share

Lângă intrarea prinicipală a castelului din Carei a avut loc în această după-amiază inaugurarea festivă a bustului pictorului Ligeti Antal, care s-a născut în Carei în 10 ianuarie 1823.

Festivitatea de inaugurare a debutat cu prezentarea vieţii şi activităţii pictorului Ligeti Antal, născut în Carei, realizată de artistul Stefan Gnandt.




Primarul Eugen Kovacs a arătat că oraşul Carei este un oraş al artelor, accentuând faptul că trebuiesc dezvelite busturi ale personalităţilor care au ceva în comun cu oraşul nostru.
Primarul Kovacs i-a mulţumit antrepenorului local Mold Marius, sponsorul evenimentului, cel cel care a mai finanţat amplasarea în zona centrală a oraşului a unui bust al Sfântului Florian, protectorul pompierilor şi al oraşului Carei.
Bustul pictorului Ligeti Antal, realizat de sculptorul orădean Deak Arpad, a fost dezvelit de către primarul Eugen Kovacs şi artistul Stefan Gnandt.
Programul a cntinuat în Sala cavalerilor din castel cu un spectacol de gală, în cadrul căruia au evoluat formaţia de muzică veche Carmina Renascentia, ansamblul folcloric Ceatăra şi ansamblul folcloric Rekettye.

Spectacolul a fost urmat de o recepţie, în sala de expoziţii a castelului.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura