Pentru zilele următoare, polițiștii de frontieră sătmăreni se așteaptă la o creștere a valorilor de trafic în punctelee trecere a frontierei de la Urziceni și Petea, de această dată pe sensul de ieșire din România.

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră planificaţi la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere a frontierei, iar polițiștii vor desfăşura zilnic, în întreaga zonă de responsabilitate, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat a României.




În contextul în care se vor crea aglomerări, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire din ţară, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.
La graniţa cu Ungaria formalităţile de frontieră se derulează în comun cu autorităţile din statul vecin, sens în care reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu omologii maghiari, pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului (suplimentarea arterelor şi a personalului aferent).