Un bărbat din Căpleni, care a furat 800 de lei și 15.000 de forinți din mașina parcată în curtea vecinului său, a scăpat de consecințele penale ale faptelor sale după ce a restituti prejudiciul, iar vecinul și-a retras plângerea.

Potrivit informațiilor portalului Opinie de Carei, furtul a avut loc în 23 august 2022.




În ziua respectivă, în jurul orelor 13.00, bărbatul a pătruns fără drept în curtea vecinei sale din Căpleni, profitând că uşa nu era încuiată şi dintr-un autoturism marca Ford, parcat în curte, care de asemenea nu avea portierele încuiate, a sustras dintr-un portofel 800 lei şi 15.000 forinţi.
Brăbatul s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. Însă a avut noroc că vecinul și-a retras plângerea după ce i-a restituit banii sustrași din portofelul aflat în autoturismul neasigurat.
La propunerea procurorilor, Judecătoria Carei a dispus închiderea dosarului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Decizia Judecătoriei Carei este definitivă.