Astăzi dimineață, beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Socială (CIAS) Alexandru Carei au avut parte de primul mic dejun din donațiile micilor baschebaliști de la BC Primo Carei.
Din suma de 860 lei strânsă la petrecerea de Halloween, conducerea clubului BC Primo Carei a cumpărat ieri o primă transă de alimente pentru vârstnicii de la Centrul Alexandru.
”De comun acord cu cei de la BC Primo, am convenit ca în fiecare săptămână să achiziționeze alimente proaspete, până la epuizarea sumei strânse din donații, iar a doua zi să fie servite beneficiarilor la micul dejun. Le mulțumim pe această cale pentru gestul lor nobil”, a declarat Pinter Jozsef, coordonatorul Centrului Alexandru.
Micii baschetbaliști de la BC Primo au avut parte de un Halloween Party reuşit vinerea trecută. Au pictat, au avut parte de concurs de aruncat la țintă cu nuci, şi-au expus traditionalii dovleci şi au defilat în ținutele specifice acestui eveniment.
”Copiii au putut să participe la o tombola în urma căreia s-au acordat de asemenea trei premii. Cei 860 lei adunaţi vor reprezenta un mic dejun oferit beneficiarilor de la Căminul de bătrâni din Carei”, a declarat preşedintele BC Primo Carei, Florentina Timoc.