O șoferiță a intrat cu mașina într-un cap de pod la Petreşti

La data de 24 octombrie, în jurul orei 17:13, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că pe DN19, în localitatea Petrești, ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, pe fondul oboselii, o femeie de 65 de ani, aflată la volanul unui autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.




În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a femeii, care a fost trasportată la Spitalul Municipal Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale.