Firma URADMonitor, deținută de careianul Radu Motișan, a trimis cinci senzori pentru detectarea radiaţiilor lângă Centrala Nucleară Zaporojie din Ucraina. Oricine va putea vedea monitorizarea în timp real a situaţiei din zona intens bombardată.

Cei cinci senzori pentru detectarea radiaţiilor nucleare vor putea fi urmăriţi în timp real pe uradmonitor.com.




”Odată instalat pe teren el funcţionează automat. În cazul unui accident nuclear creşterile în valori ar fi imediat vizibile. Dacă senzorii depăşesc un anumit prag, ei vor transmite mesaje automate. Pericolul de propagare ţine de vânt. Dar vorbim de câteva ore”, a declarat Radu Motișan pentru Observator News.
Senzorii URADMonitor de radioactivitate ar trebui să înceapă să transmită date peste două săptămâni. Centrala nucleară Zaporojie este sub ocupație rusească de şapte luni, iar zona a fost intens bombardată, fără ca Moscova şi Kievul să îşi asume raidurile aeriene.
Născut în Carei, Radu Motişan este absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, cu un master în Informatică. Ca şi analist programator, Radu Motişan a văzut potenţialul noilor tehnologii digitale şi, folosindu-se de pasiunea pentru electronică, fizică şi chimie, le-a transpus într-un produs hardware autohton, într-un timp foarte scurt. Astfel a apărut uRADMonitor, prima reţea globală de monitorizare a poluării, prezentă în peste 40 de ţări din întreaga lume.