În perioada 3 – 8 august, Asociația Werdnig Hoffman a derulat proiectul ”Pe roti prin cultura Careiană II”, proiect finanțat de către Consiliul Local Carei.

Au participat 20 de membrii ai asociației, însoțitorii acestora, precum și voluntari.




”Pe durata proiectului am derulat 3 cursuri: de dezvoltare personală, de comunicare și unul de deprinderi de viață independentă. În cadrul proiectului pe langă vizitele obiectivelor turistice din Carei, am dorit să ne axăm pe dezvoltare personală și analiză a propriei vieți. Obiectivele cheie atinse au fost: autoanaliza, provocări ale vieții. Am încercat să răspundem împreună cu participanți la întrebări cheie precum: Ce S-a Întâmplat? și Ce Facem Mai Departe?”, se arată într-un comunicat de presă al asociației, transmis portalului Opinie de Carei.
Exercițiile i-au provocat pe membrii Asociatia Werdnig Hoffman să reflecteze la punte cheie din viața lor, oamenii care i-au influențat, succese avute și provocări întâmpinate (mai mici sau mult mai mari) astfel identificând metodele potrivite prin care au făcut față acestora.
”Totodată, prin colaborarea cu Direcția de Cultură Carei, am corelat workshop-ul și cu campania de strângere de fonduri pentru ”Căsuța Prieteniei”. Careienii au fost mărinimoși și am reușit să strângem suma de 10350 lei. Le mulțumim din suflet!”, se mai arată în comunicat.

Membrii au avut ocazia sa se bucure și de concertele din cadrul CareiFest, în special concertele celor de la Holograf și solista Keresztesi Ildiko. ”La final de concert ne-am bucurat și de o poză de grup cu ei. Au fost zile pline de învățare dar și de zămbete. Încă odată mulțumim Consiliului Local Carei pentru finanțarea proiectului și Direcției de Cultură Carei pentru amabilitatea de a promova și de a ne permite un stand lângă scenă în demersul nostru cu campania noastră de strângere de fonduri!”, se mai arată în comunicatul transmis de președintele Asociația Werdnig Hoffman, Robert ”Bobby” Vereș.