Membrii Biroului Politic Local al PNL Carei, în funte cu preşedintele filialei, Adrian Nemeş, au transmis astăzi o petiţie către Prefectura Satu Mare pe tema mirosurilor pestilenţiale care terorizează careienii, arătând că locuitorii municipiului Carei „Doresc să respire aer curat!”.

Prezentăm integral conţinutul petiţiei:




Au trecut mai bine de doi ani de când ne confruntăm cu această problemă privind mirosurile pestilenţiale care se revarsă peste întreg municipiul Carei seară de seară.
Locuitorii reclamă faptul că nu mai post să deschidă geamurile, nu se mai pot bucura de plimbările prin parc sau prin oraş din cauza mirosurilor dejecţiilor de porci şi alte deşeuri animale intrate în putrefacţie. S-au scris articole în presa locală şi judeţeană, s-au completat liste cu semnături, însă până azi, data prezentei petiţii, nu s-a găsit o soluţie pentru problema careienilor, ba chiar mai mult, cetăţenii au ajuns la capătul răbdării şi sunt hotărâţi să iasă în stradă, sub formă de protest faţă de pasivitatea autorităţilor abilitate în aceste probleme.
Semnăturile ataşate prezentei petiţii sunt dovada că locuitorii oraşului Carei vă solicită sprijinul în rezolvarea acestei probleme.
Pentru acest motiv, vă solicităm ca, printr-o stitudine determinată şi imediată, să dispuneţi măsurile necesare, în aşa fel îbcât careienii să revină la stilul de viaţă normal şi să respire aer curat.