La data de 6 iulie, în jurul orei 00.05, polițiștii rutieri careieni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment cu pagube materiale, în municipiul Carei.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o femeie, de 32 de ani, din Carei, aflată la volanul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers intrând în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat stradal.




În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului și a stâlpului. Femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoana care are în sânge o imbibație alcoolică peste limita legală.