Primarul Careiului, Eugen Kovacs, i-a transmis felicitări profesorului și consilierului local Adrian Micovschi, instalat azi în funcția de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare.

Primarul Kovacs a adăugat că Micovschi are calitățile și calificările necesare ocupării acestei funcții importante.




”Îl felicit pe domnul profesor Micovschi pentru numirea în funcția de inspector școlar general adjunct al județului Satu Mare. Este un dascăl care dispune de calitățile și calificare necesară ocupării acestei funcții. A fost viceprimar al Careiului, a fost director al Liceului Tehnologic Iuliu Maniu și consilier local. În calitate de membru în Comisia de învățământ al Consiliului Local Carei, am avut o colaborare excelentă cu el și sunt convins că voi avea și în continuare. Sper că, în noua sa funcție, nu va uita că este careian”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Instalarea lui Micovschi Adrian în nou funcție a avut loc azi, în prezența prefectului Radu Roca, care a dat citire ordinului de numire.