În ședința de ieri, consilierii locali careieni au aprobat participarea Primăriei Carei, prin Fundația de Promovare a Turismului Cultural Grof Karolyi, la organizarea unui eveniment de vară dedicat modei la castelul Karolyi.

Evenimentul va fi organizat la inițiativa Asociației Economice Româno-Germane și Asociației Camera Meșteșugarilor, în data de 7 iulie.




Consiliul Local Carei a alocat 80.000 lei pentru organizarea evenimentului în cadrul căruia va avea loc inclusiv o prezentare de colecție Haute Couture Cătălin Botezatu.
Potrivit programului propus de organizatori, vor fi prezentate patru colecții de modă. Este vorba de colecția cunosctului designer Cătălin Botezatu, colecția Inedit, respectiv alte două colecții ale unor creatori de modă din județul Satu Mare.
În program este prevăzut și un moment artistic susținut de soprana Arlinda Morava, ataşat cultural al Ambasadei Albaniei în România, respectiv un moment de caricatură comentată de Costel Pătrășcan.