Pe stadionul Victoria Carei s-a va desfășurat azi Cupa Victoria Carei pentru grupele de copii născuți în 2012. Cupa a revenit celor de la CFR Cluj, micuţii careieni clasându-se pe locul al doilea.

În urma meciurilor disputate, clasamentul a fost următorul:




1. CFR Cluj Napoca 15 puncte
2. Victoria Carei 10 puncte
3. Zenit Oradea 8 puncte
4. Minerul Baia Mare 6 puncte
5. Unirea Valea lui Mihai 4 puncte
6. Viitorul Sighetu Marmaţiei 0 puncte
Arbitrajul a fost asigurat de Botos Roland şi Sălăgean Sara.
Titlul de golgheterul cupei i-a revenit lui Mureşan Alexandru de la CFR Cluj, care a marcat opt goluri. Cel mai bun portar a fost declarat Mate Bence, de la Unirea Valea lui Mihai. Careianul Szilagyi Akos a primit titlul de cel mai tehnic jucător.
La final, micii fotbalişti au primit medalii, cupe şi diplome. Acestea au fost înmânate de către primarul Careiului, Eugen Kovacs, arbitrul internaţional Istvan Kovacs şi directorul Purguly Árpád de la Academia Partium din Satu Mare.

„Suntem după o zi foarte încărcată. De la dramă până la extaz, am savurat de toate. Rezultatul este pe plan ascuns, la această vârstă absolut nu este primordial. Am văzut dăruire, dorință și mult entuziasm de la toți băieții participanți la acest eveniment. Fără ezitare, pot spune că a fost un turneu reușit. Ne-au onorat cu prezența nu numai echipe foarte bune, dar și personaje de renume. În calitate de antrenor al orădenilor a fost prezent domnu Zeno, fostul jucător campion al Rapidului din era Lucescu senior. Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc clubului meu iubit Victoria Carei pentru organizare, colegilor, părinților, dar în special acestor băieți, care au savurat toate momentele și minutele acestui turneu. Să rămânem cu aceste amintiri frumoase cu speranța că o să ne mai trăim astfel de momente împreună cu toți iubitorii fotbalului careian”, a declarat Gindele Gergely, antrenorul grupei de copii născuţi în 2012 de la Victoria Carei.