Prefectul Radu Roca, având în vedere faptul că în acest moment nu se mai înregistrează nici un focar activ de pestă porcină africană (PPA) la porcul domestic, a ținut să aibă o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor și organizațiilor implicate în gestionarea acestei epizootii cu care ne confruntăm de peste cinci ani la nivelul județului Satu Mare.

Ședința convocată astăzi 14.04.2022, alături de conducerea Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a avut ca scop principal stabilirea unor proceduri de lucru și de colaborare, atât de prevenție cât și de combatere la apariția focarelor de pestă porcină africană.




Au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi dar și a altor fonduri de vânătoare din tot județul Satu Mare.
Administratorii și gestionarii fondurilor de vânătoare au prezentat problemele întâmpinate în ultimii ani în ceea ce privește mistrețul, principalul vector de propagare a PPA, acestea fiind în principal legate de costurile mari privind eliminarea cadavrelor infestate găsite pe fondurile de vânătoare, a analizelor de laborator, a întreținerii spațiilor frigorifice de păstrare a carcaselor până la finalizarea probelor dar și de faptul că fondurile private și asociațiile în domeniu nu sunt neeligibile la finanțare în ceea ce privește dotarea în vederea monitorizării și combaterii acestei boli.
Reprezentanții DSVSA au făcut o prezentare a legislației naționale și a regulamentelor europene actualizate în domeniul combaterii bolilor transmisibilile de tipul epizootiilor și a principalelor mijloace de frânare respective de întrerupere a ciclului de propagare a acestora, precum și a responsabilităților în acest domeniu pe care le au toți cei implicați, autorități sau asociații, în gestionarea corectă a mediului silvatic. Conform datelor prezentate, în anul încheiat 2021 s-au analizat 588 de probe de mistreț, din care 3 provenite de la leșuri găsite și 585 de la mistreți vânați. Din cele 3 probe prelevate din leșuri, una a fost pozitivă la PPA și 2 negative. Din cei 585 vânați, 109 au fost depistați pozitiv iar restul negativ, fiind dați în consum. Proporția se păstrează și în anul 2022, până în acest moment s-au analizat 162 de probe, din care 32 au ieșit pozitive la PPA.
”Supravegherea pestei porcine africane, atât din punct de vedere al prevenției cât și a combaterii este responsabilitatea tuturor. Am ajuns în punctul în care ținem sub control propagarea bolii la porcul domestic dar principala sursă vector de transmitere este mistrețul. Am o rugăminte pe care o adresez aici – știu că este foarte greu, dar nu este imposibil – trebuie să colaborăm cu toții pentru a combate acest flagel care are implicații economice uriașe pentru țară. Găsiți în mine și în întreaga conducere a Instituției Prefectului partenerii dumneavoastră” – mesajul transmis participanților de prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.