Se caută voluntari pentru o acțiune de ecologizare în pădurea de la Foieni

Asociația Culturală Rekettye din Carei organizează duminică, 20 martie 2022, începând de la ora 10.00, o nouă acțiune de ecologizare a pădurii de la Foieni.

”Vă invităm din nou la o acțiune de strângere a gunoaielor împletită cu o plimbare prin pădure, de această dată în pădurea de la Foieni. Așteptăm și copii și maturi să ni se alăture”, se arată în anunțul evenimentului.




Punctul de întâlnire este fixat la scena de la marginea pădurii, la ora 10.00.
”Aduceți cu voi mâncare și băutură, mănuși pentru strânsul gunoaielor, o ceașcă sau un pahar, evitând în acest fel utilizarea paharelor de unică folosință, care reprezintă alte gunoaie.
Noi vom asigura sacii pentru gunoi și ceaiul cald, dar vom oferi și posibilitstea de a frige slănină.
Haideți cât mai mulți pentru ca, împreună, într/o atmosferă plăcută, să curățăm pădurea, să fim responsabili față de mediu”, se mai arată în anunț.