În ședința extraordinară de azi, primarul Eugen Kovacs a declarat că nu i-ar sfătui pe careieni să se refugieze în adăposturile de protecție civilă din municipiu, din cauza stării precare a acestora.

”Aceste adăposturi sunt în responsabilitatea Ministerului Apărării Naționale. Sunt așa de vechi și de instabile încât nu v-aș sfătui să vă refugiați acolo. Vine un tanc și adăpostul se prăbușește singur”, a declarat primarul Kovacs.




Luarea de poziție a avut loc în contextul în care consilierul local Dan Bontea a spus că, în actualul context, ar fi alte lucruri mai importante de făcut decât amplasarea de statui în oraș, dând exemplul adăposturilor de protecție civilă.
În ședința de azi, Consiliul Local a aprobat amplasarea statuilor lui Kölcsey Ferenc și Aurel Popp pe strada 1 Decembrie 1918 din Carei. Cei doi consilieri social-democrați și cei doi liberali s-au abținut la ambele proiecte de hotărâre.
”Kölcsey Ferenc și Aurel Popp sunt legați de orașul nostru, merită onoarea de a avea statui în Carei”, a declarat primarul Kovacs. Statuia lui Aurel Popp urmează să fie realizată de sculptorul Radu Ciobanu, a mai arătat primarul Careiului.