Doar persoanele imunizate la centrul de vaccinare din Carei își pot ridica de aici tichetele

Centrul de vaccinare din municipiul Carei anunță un nou program pentru ridicarea tichetelor de vaccinare, informează Primăria Carei.

Acestea se eliberează marți, între orele 14.00-17.00, respectiv duminică, între orele 8.00-17.00.




Se eliberează tichete doar pentru persoanele imunizate cu doza a doua în perioada 1 septembrie 2021- 31 ianuarie 2022. De asemenea, tichetele se eliberează doar pentru persoanele care s-au vaccinat la acest centru.
Centrul de vaccinare este situat pe strada Iuliu Maniu nr.21 din municipiul Carei, funcționând în sala de sport a Liceului Tehnologic Iuliu Maniu. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0722.648.075.