Astăzi, în jurul orei 13:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată, în localitatea Domănești.

La fața locului s-au deplasat 5 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prin-ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.




Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit o persoană (de sex masculin, în vârstă de 77 de ani), care a încercat să stingă incendiul, suferind arsuri.
Incendiul se manifesta cu flacără, existând pericol de propagare la o casă situată în imediata vecinătate.
Victima a fost preluată si transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Reacția promptă a pompierilor careieni a salvat propagarea incendiului la casa de locuit.
Cauza probabilă de producere a incendiului este foc deschis în spații deschise.


A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 200 mp.