Explozia provocată de o acumulare de gaze la blocul din centrul Careiului, situat în Piaţa Avram Iancu, a produs pagube enorme.

Apartamentele de la ultimele etaje au fost distruse în întregime. Nu se poate evalua deocamdată modul în care explozia devastatoare a afectat structura de rezistenţă a întregului bloc.




Au suferit stricăciuni, mai mari sau mai mici, toate apartamentele din blocul respectiv, ba chiar şi cele din blocurile situate în apropiere.
Trotuarele din zonă sunt pline de bucăţi de materiale de construcţii şi de resturi din geamurile pulverizate de explozie.


Au fost avariate zeci de maşini care erau parcate în zonă, fiind lovite de resturile de materiale de construcţie proiectate în urma exploziei.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti. Dintre dărâmături au fost extrase 11 persoane, dintre care trei sunt grav rănite. Pentru una dintre ele, care este intubată, s-a solicitat un elicopter SMURD.
Reamintim că, potrivit primelor concluzii, explozia a fost provocată de doi bătrâni din blocul respectiv, care s-au încălzit la aragaz. În timpul nopţii, flacăra s-a stins, acumulânduse cantităţi mari de gaz în apartament, care au explodat la primul contact cu o sursă de foc.
Careienii au fost treziţi azi dimineaţă, în jurul orei 7.30, de un zgomot puternic, despre care şi-au dat seama că provine de la o exploziei. Foarte mulţi dintre careieni s-au îngrozit, crezând că e vorba de explozii provocate de eventuale rachete ruseşti sau ucrainene. La scurt timp, pe reţelele de socializare au început să apară imagini de la locul exploziei, fiind deja vehiculată ipoteza unei explozii provocate de o acumulare de gaze.