Omul de afaceri Papp Zsolt le oferă o mână de ajutor careienilor ale căror geamuri au fost afectate de explozia devastatoare de la blocul din Piaţa Avram Iancu.

Omul de afaceri se oferă să asigure sticlă pentru proprietarii de apartamente din zonă care au rămas fără geamuri.




„Îmi pare nespus de râu ce s-a întâmplat! Ofer sticlă (fără montaj) pentru înlocuirea sticlelor din geamurile sparte. Aștept dimensiunile în privat”, se arată în postarea omului de afaceri Papp Zsolt. Cei interesaţi sunt rugaţi să îl contacteze pe Facebook Messenger.
Reamintim că zeci de apartamente din zona centrală a oraşului Carei au rămas fără geamuri în urma exploziei devastatoare provocate de o acumulare de gaz într-un apartament de la etajul patru al unui bloc din Piaţa Avram Iancu din Carei.
Potrivit autorităţilor, 11 persoane au fost rănite, însă nu s-a înregistrat niciun deces.
Potrivit primelor concluzii, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze. Doi bătrâni care locuiesc într-un apartament din blocul respectiv s-au încălzit la flacăra aragazului.
În timpul nopţii, flacăra s-a stins, acumulându-se gaz în apartamentul lor. Dimineaţă, prima sursă de flacără a provocat uriaşa explozie.