Tribunalul Satu Mare a respins azi ca nefondată contestația împotriva mandatului de arestare preventivă pe 30 de zile emis de Judecătoria Carei pe numele careianului în vârstă de 31 de ani, acuzat că şi-a bătut, şi-a violat şi şi-a supus la perversiuni sexuale copilul de cinci ani.

Careianul B.V. a contestat mandatul de arestare pe 30 de zile emis de Judecătoria Carei în vinerea trecută pe numele său, solicitând să fie cercetat în stare de libertate. Contestaţia fost respinsă azi de către magistrații Tribunalului Satu Mare. Decizia este definită.
”Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul inculpat B. V., aflat în stare de arest preventiv la Centru de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Satu Mare, împotriva Încheierii penale nr. 5/18.02.2022, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Carei, în dosar număr de mai sus, prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în cursul urmăririi penale, pe care o menţine în întregime”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Satu Mare.
Portalul Opinie de Carei a relatat în premieră despre acest caz şocant. Reamintim că violul s-ar fi petrecut joia trecută, la domiciliul unde trăiau bărbatul împreună cu copilul, situat pe strada Danko Pista din municipiul Carei. Copilul a fost bătut, apoi violat şi supus la perversiuni sexuale greu de imaginat pentru o minte normală.
Tatăl a filmat cu telefonul mobil scenele îngrozitoare şi le-a trimis concubinei sale, care se află în străinătate. Prin această metodă a încercat să o convingă să se reîntoarcă la el pe mama copilul său, despre care autorul susţine că s-ar prostituta în Franţa.
Poliţiştii au intrat pe fir după ce filmul a început să fie distribuite la diverse persoane şi l-au reţinut pe careian. Acesta a fost prezentat vineri Judecătoriei Carei de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Carei a emis vinerea trecută un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile pe numele bărbatului acuzat de viol.
Pe lângă viol, bărbatul riscă să mai fie acuzat de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, respectiv de pornografie infantilă.