Pentru cei care au cunoscut-o pe Virag Otilia Maria, vestea morții ei, sosită în miezul dimineții, a căzut ca un trăsnet peste sufletele lor, se arată în mesajul transmis portalului Opinie de Carei de către Colectivul CFR MARFĂ CAREI- 2011.

Același sentiment s-a cuibărit și peste mine, pentru că o cunosc pe Otilia, de aproape 30 de ani, din momentul în care am început să lucrez în gara CFR Carei.




Dincolo de tot ce se poate spune și scrie frumos despre oricare om care părăsește această lume, există pentru fiecare dintre noi amintirile unice, amintiri care sălășluiesc în sufletele noastre pentru totdeauna.
Otilia era fata născută să fie mereu cu zâmbetul pe buze, oricât de amară îi era viața, oricâte greutăți întâmpina. Nu știu cum a fost în copilăria ei din acest punct de vedere, dar sunt convinsă că dintotdeauna, a fost un spirit liber. Pentru mine a fost o plăcere să lucrez cu un om care deborda de energie și râdea zgomotos, până la lacrimi.
Personal, mi-a fost o prietenă bună și tind să cred că pentru toți colegii noștri, a fost catalogată la fel. Deși pașii noștri, ai ceferiștilor de la CFR Marfă Carei s-au împrăștiat în multe colțuri ale țării, odată cu disponibilizarea noastră a tuturor, unii dintre noi am reușit să ținem legătura și să nu ne cufundăm în anonimat, așa cum se întâmplă cu alți colegi, din alte ramuri de activitate.
CFR-ul, considerat cândva a doua armată a țării, a cultivat în noi sentimentul unității și al solidarității. Așa am putut să mergem mai departe și s-o luăm de la capăt în momentul în care am rămas fără locuri de muncă. După mulți ani în care ea a lucrat în ger și ploaie, în încăperi înalte și friguroase, OTILIA, merita să se bucure o perioadă mai îndelungată de pensie.
În vara trecută s-a luptat din răsputeri să revină la viață, după problemele de sănătate grave, cu care s-a confruntat. Fiica ei, spera și acum într-un miracol, așa cum speram și noi, colegii. Nu a fost să fie și regretăm cu toții acest lucru, deși mulți ne-am rugat să se întâmple pentru a doua oară, o minune de la Dumnezeu…
Mi-aduc aminte, că atunci când a putut să vorbească din nou după lunga agonie cu moartea șuierându-i în cap, mi s-a confesat că zburase printre nori și-și regăsise trupul, undeva pe niște blocuri zgârie-nori. Făcea haz de necaz, spunându-mi: „Gabi, am văzut China! Sigur acele clădiri erau de acolo”. Acum, aripile ei au atins cu adevărat cerul și nu-mi doresc altceva, decât ca Îngerii și Bunul Dumnezeu s-o primească în sânul lor.
Ce am admirat la Otilia cel mai mult, era faptul că spunea: „iartă-mă”, atunci când considera că a greșit.
Fiecare dintre noi greșim în viață, însă puțini au puterea să-și recunoască vina! Eu consider acest aspect, o virtute pe care puțini și-o asumă.
Odihnește-te în pace, dragă Otilia!
Acestea sunt gândurile colectivului CFR Carei și sunt convinsă că mulți dintre colegii noștri, au avut astăzi pentru tine, momente de reculegere și aducere-aminte.
Ai fost unul dintre oamenii care au pus o cărămidă la temelia economiei orașului nostru, prin însăși natura meseriei tale și acest lucru nu trebuie uitat de nimeni! Obișnuim să uităm prea repede persoanele dispărute, copleșiți fiind de multitudinea de probleme cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.
„Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă prietenă!”, îți transmit foștii tăi colegi…
Drum lin printre stele!
Gabriela Dimitriu
Colectivul CFR MARFĂ CAREI- 2011