Șoferul care a accidentat mortal doi soți careieni pe zebră, doi ani cu suspendare. Daune morale de un milion de euro

Magistrații Judecătoriei Satu Mare l-au condamnat la doi ani cu suspendare pe careianul care în 26 noiembrie 2019 a accidentat grav doi soți ce traversau trecerea de pietoni. La scurt timp după accdident, soții au decedat unul după celălalt din cauza rănilor suferite. Asiguratorul trebuie să plătească membrilor familiei victimelor aproape un milion de euro.

Doi ani cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității
Pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, șoferul a fost condamnat la doi ani cu suspendare. Pe durata termenului de supraveghere de doi ani, trebuie să se supună unor obligații fixate de instanță: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la datele fixate de acesta, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, autorul accidentului trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Carei sau la Asociația Stea.




Daune morale de un milion de euro în sarcina asiguratorului
Prin acceași sentință, Judecătoria Satu Mare a obligat Societatea de Asigurare Reasigurare Euroins Asigurare şi Reasigurare SA – Voluntari, unde autorul accidentului avea RCA-ul, să achite aproape un milion de euro cu titlul de daune morale membrilor familiei victimelor.
Instanța a decis următoarele despăgubiri:
– mamei soțului decedat suma de 100.000 euro şi suma de 15.000 euro în calitate de soacră a victimei S.A., cu titlul de daune morale;
– fiului victimelor suma de 200.000 euro cu titlul de daune morale şi suma de 2.638,08 lei, cu titlul de daune materiale;
– fiicei victimelor suma de 240.000 euro cu titlul de daune morale și suma de 19.460,89 lei daune materiale;
– suma de 100.000 euro cu titlul de daune morale pentru fiecare dintre cei patru nepoți minori ai victimelor;
Sentința a fost deja atacată cu apel
Sentința Judecătoriei Satu Mare nu este definitivă. De altfel, aceasta a fost atacată atât de de Asigurare Reasigurare Euroins Asigurare şi Reasigurare SA – Voluntari cât și de membrii familiei victimelor. Sentința a fost pronunțată în 13 ianuarie, iar părțile au la dispoziție să facă apel în termen de zece zile de la comunicare.
Procesul, strămutat de la Judecătoria Carei la Judecătoria Satu Mare
Procesul în cadrul căruia șoferul a fost acuzat de ucidere din culpă a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Carei în octombrie 2020. Judecătorii careieni s-au abținut unul după celalălalt pe motiv că soția inculpatului lucrează ca și grefier la Judecătoria Carei. Procesul a fost strămutat, iar în 24 iunie 2021, a intrat pe rolul Judecătoriei Satu Mare. La al nouălea termen, în 13 ianuarie 2022, a fost pronunțată sentința.
Un accident tragic, care a șocat comunitatea careiană
Reamintim că, în seara de 26 noiembrie 2019, un șofer imprudent a intrat cu mașina peste doi soți, în vârstă de 66, respectiv 67 de ani, care traversau trecerea de pietoni de pe Bulevadrul 25 Octombrie din Carei, accidentându-i grav. În urma rănilor grave suferite la cap, soția a trecut în neființă peste câteva zile. Soțul a decedat și el la scurt timp, tot din cauza numeroaselor răni grave suferite în urma accidentului. La vremea respectivă, comunitatea careiană a fost șocată de această tragedie.