Potrivit unui comunicat de presă, după cel de-al doilea an al mandatului său, Președintele Confindustria România, Giulio Bertola, a finalizat procesul complex de consolidare a Asociației și a conducerii generale a patronatului, prin implicarea unei persoane cu un înalt profil profesional. Este vorba de doamna Simona Neumann, care a demisionat recent din prestigioasa funcție de Director Executiv al Asociației Timișoara 2023- Capitală Europeană a Culturii.

Parcursul profesional recent al doamnei Neumann este legat de câștigarea în anul 2016 a titlului european pentru orașul Timișoara, iar în anii care au urmat la conducerea Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii a primit considerabile aprecieri și recunoașteri din partea instituţiilor publice de la Bruxelles şi din România. Zvonurile care au urmat demisiei Simonei Neumann au generat ipoteze cu privire la un nou traseu în cadrul carierei sale în instituții românești sau la Bruxelles. Însă întâlnirea recentă cu președintele Giulio Bertola i-a oferit prilejul să cunoască în detaliu viziunea ambițioasă și direcțiile de planificare ale patronatului Confindustria Romania pentru următorii ani și, în consecință, să accepte numirea în funcția de Director General al Confindustria România.




„Prin sosirea Simonei Neumann la conducerea generală a organizației noastre asigurăm managementul la nivelul excepțional pe care l-am atins în ultimii doi ani grație unei politici incluzive și acțiunilor concrete întreprinse pentru combaterea pandemiei, ceea ce ne-a permis să ne exprimăm autoritatea precum și concepția vizionară deosebită. Experiența instituțională în mediul românesc și internațional a doamnei Neumann precum și competențele sale manageriale vor fi indispensabile pentru creșterea rolului Confindustria România în calitate de interlocutor privilegiat al companiilor cu capital italian din România precum și al celor din Italia care intenționează să interacționeze economic cu România”, a declarat președintele Confindustria România, Giulio Bertola.
Simona Neumann (născută Cziker) este originară din Carei, unde şi-a făcut studiile până la nivel liceal.