De la 1 februarie intră în vigoare noi norme pentru certificatul digital al UE privind Covid. Comisia Europeană a adoptat pe 21 decembrie ca certificatul verde european să aibă o perioadă de valabilitate de maxim 9 luni dacă persoana nu are doza de rapel (booster) de vaccin anti-Covid-19.

Astfel, statele membre vor trebui să se conformeze cu aceste reguli pentru a permite călătoriile fără restricții în cadrul UE. Perioada de valabilitate se calculează de la ultima doză de vaccin. Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, luni, că acest lucru urmează să fie reglementat și în România.




„De mâine intră regulă că cei care au ultima doză, a doua doză făcută de 9 luni sau mai mult nu se mai recunoaște certificatul lor decât dacă fac cea de-a treia doză. Acest lucru urmează să fie reglementat și în România în curând. La noi încă este certificatul pe două doze, dar urmează să fie reglementat și acest aspect, să intre în concordanță cu regulile europene. Mâine intră persoana respectivă (cu prima schemă de vaccinare – n.red.), dar în curând normal trebuie să ne aliniem și regulilor europene.
La un moment dat, cei care au peste 9 luni de la a doua doză și n-au făcut a treia doză vor trebui să aibă test”, a afirmat Raed Arafat, după ședința de Guvern.
El a adăugat că, deocamdată, până la o nouă reglementare legislativă, certificatul digital este valabil în ţara noastră şi pentru cei care au depăşit 9 luni de la a doua doză de vaccin anti-COVID, iar acest document poate fi folosit în continuare pentru intrarea în magazine, restaurante sau teatre.