Tânărul cu BMW care a doborât stâlpul la Carei era băut şi avea permis polonez

Tânărul care ieri dimineaţă a doborât un stâlp de curent pe strada Cerbului din Carei se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului, spun martori aflaţi la faţa locului. Acesta a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile din Polonia, asupra căruia planează suspiciuni că ar fi falsificat.

Potrivit unor martori oculari, tânărul a avut un comportament arogant faţă de poliţişti şi pompieri în momentul în care aceştia au ajuns la faţa locului. Ulterior, când a început să realizeze consecinţele faptelor sale, conducătorul auto s-a mai domolit. Acesta s-a ales cu dosar penal.
Reamintim că ieri dimineaţă, şoferul unui BMW a intrat cu autoturismul într-un stâlp de pe strada Cerbului. Circulând cu viteză mare, şoferul autoturismului a pierdut controlul volanului şi s-a înfipt într-un stâlp de curent, pe care l-a doborât. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urmă cu câteva zile, un tânăr, aflat la volanul unui BMW sustras, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără să deţină permis, s-a înfipt în gardul unei gospodării de pe strada Tireamului din Carei.