La data de 2 septembrie a.c., la ora 09:00, polițiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Carei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale pe Drumul Național 19, în localitatea Moftinul Mic.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o femeie de 50 de ani, din municipiul Carei, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga, intrând în coliziune cu o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare, condusă de un bărbat de 28 de ani, din municipiul Satu Mare, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma accidentului nu au existat victime omenești, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.Ghiduri locale și din oraș
Față de femeie, polițiștii vor lua măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.




