CSM Victoria Carei s-a impus ieri, pe teren propriu, împotriva celor de la Viitorul Vetiş. Careienii antrenaţi de Marius Botan a învins cu scorul de 3-1. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 28, însă careienii au egalat în minutul 32 prin golul înscris de Nyilvan Rareş. Pentru gazde a mai înscris două goluri Kinczel Ervin, în minutele 43 şi 75. Aceasta este cea de-a treia victorie a Victoriei Carei în actualul campionat.

victoria
Lotul Victoriei Carei: Florin Gorbe- Mihale Claudiu, Orosz Engelbert, Ghiarfaş Mihai, Bârle Teodor, Tilinger Daniel (căpitan), Bakai Balazs, Kinczel Eervin, Marinaş Vasile, Nyilvan Rareş, Feier Daniel.
Rezerve: Mitraica Erik, Vereş Alex, Griszhaber Daniel, Zbona Raul, Nagy Zoltan, Veszpremi Martin, Benze Zsolt.
Antrenor: Marius Botan.
„Doresc să îi felicit pe băieţi pentru modul în care s-au pregătit toată săptămâna pentru meciul din weekend. A fost un meci reuşit şi mă bucur mult pentru victoria obţinută, respectiv pentru jocul practicat, mai ales în prima repriză. Dedic această victorie tuturor suporterilor noştri şi în special tatălui meu, Botan Aurel, care azi şi-a aniversat cea de 64-a zi de naştere. Şi pe această cale doresc să îi spun un sincer La mulţi ani! De asemenea, vreau să îi urez un sincer La mulţi ani! şi fundaşului nostru de fier, Claudiu Mihale, care şi-a serbat ieri ziua de naştere. Hai Victoria!”, a declarat antrenorul Marius Botan.
În etapa următoare, CSM Victoria Carei va juca duminică în deplasare împotriva celor de la Stăruinţa Berveni.