CSM Victoria Carei s-a impus la turneul internațional amical din Cigand (Ungaria), învingând aseară, în finală, echipa Putnok SE, din Liga a 3-a din ţara vecină. Careienii antrenaţi de Marius Botan au învins cu scorul de 2-0. Golurile au fost marcate de Tilinger şi Mihaly.

victoria1

„Un turneu internaţional amical organizat foarte profesionist! Condiţii de joc excelente şi echipe foarte bine pregătite! Felicitări organizatorilor! Echipa noastră a demonstrat că este pe drumul cel bun. Băieţii au demonstrat o atitudine corectă faţă de competiţie. Mă bucur mult pentru ei. Avem foarte multe lucruri de pus la punct, cel mai important să lucrăm la formarea unui grup unit, compact, care să înţeleagă că, prin forţa grupului, putem să obţinem cu adevărat rezultate remarcabile. În perioada următoare mai avem programate câteva partide de pregătire şi sperăm ca, până la începerea meciurilor oficiale, să fim în cea mai bună formă a noastră, din toate punctele de vedere. Sperăm ca prin seriozitatea şi determinarea echipei să putem să aducem cât mai mulâi suporteri alături de noi! Hai Victoria!”, a declarat antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan.