Astăzi, în jurul orei 10:00, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș” al județului Satu Mare a intervenit pentru asanarea teritoriului, de 4 proiectile, în pădurea Heresteț din localitatea Săcășeni.

bomba2 mic
Mai precis, este vorba despre 2 proiectile perforante de calibru 75 mm, 1 proiectil exploziv de calibru 76 mm și 1 proiectil perforant de calibru 85 mm.
Muniția a fost găsită în pădure, de către un cetățean în timp ce se afla la cules de ciuperci.
Acesta a anunțat autoritățile, iar o echipă specializată în astfel de intervenții s-a deplasat la fața locului.
Proiectilele, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost ridicate și transportate la depozitul de muniții rămase neexplodate din Carei, urmând să fie distruse.

Sursa foto: ISU Satu Mare