Joi, 3 septembrie 2020, începând cu ora 17.00, în aer liber, în fața intrării în Sala de simpozioane de la parterul Castelului Károlyi din municipiul Carei, a avut loc vernisajul expoziției de arte vizuale de carte obiect/carte de artist, desfășurate în cadrul celei de-a cincea ediții a Bienalei Europene Internaționale de Carte Obiect – EIBAB (European International Book Art Biennale), având-o ca și curator pe artista Dorothea Fleiss.

DSC_9337

Evenimentul a fost deschis și moderat de Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, după care, artista Dorothea Fleiss, curatorul expoziției a transmis un mesaj celor prezenți subliniind simbolistica unui astfel de eveniment.
În cadrul EIBAB publicului i se oferă posibilitatea să abordeze verbal, vizual și tactil diverse exemple de cărți obiecte/cărți de artiști, cărți tip acordeon sau leporello, cărți jurnale, mici ediții prețioase, cărți pictate, cărți instalații și cărți remodificate. Expoziția de carte obiect/carte de artist se găsește în sala de simpozioane de la parterul castelului Károlyi și este deschisă publicului în perioada 03 – 12 septembrie 2020.
La această a 5-a ediție EIBAB ( European International Book Art Biennale) au fost selectați peste 110 de artiști din Finlanda, Japonia, Ucraina, Germania, Statele Unite, Marea Britanie, Brazilia, Ungaria, Thailanda, Belgia, Italia, Turcia, Rusia, Irlanda, Canada, Maroc, Myanmar și România.” ( Dorothea Fleiss Ph.D.)
Dintre artiștii care au expus îi amintim pe Arina Ailincăi, Dragoș Georgescu – Szeremi Julia, Fib Marryan (Finlanda), Gralha Azul Group(Brazilia), Mikhail Pogarsky(Rusia).
Evenimentul a fost organizat de Asociația Artiștilor Plastici Profesioniști DFEWA Dresda, cu sprijinul Direcției de Cultură a Municipiului Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.
„Cartea are o lungă istorie și tradiție, însă de la începutul secolului XX-lea ea este în curs de dispariție devenind virtuală. Cartea obiect/cartea de artist este o modalitate de creație care permite o maximă libertate de exprimare a artistului prin formele și metodele extinse, însă prin alegerea tehnicilor și materialelor, care pot fi diverse de la hârtie realizată manual, materiale textile, metal, sticlă sau ceramică. Chiar dacă unii artiști creează și ediții de exemplare limitate, aceste lucrări rămân „unice”.
Cartea obiect/cartea de artist abordează printre altele o temă fundamentală, aceea a relației dintre text/ literatură și pictură/instalație.
Dorothea Fleiss este fondatoarea si curator al EIBAB ( European International Book Art Bienale) din 2010 organizand prima editie la Muzeul de Artă Satu-Mare, România assistent Eduard Herczeg, in 2012 la Muzeul de Artă Satu-Mare, România (http://eibab.blogspot.com/) asistenţi Kamila Bedanarska şi Zsuzsa Szemak Papp, in 2013 la Muzeul de Artă, Islip, NY, SUA; 2014 Biblioteca de stat din Moscova, co- curator Mikhail Pogarsky; 2015 The GALLERY, Bucureşti, România – co-curator Mirela Trăistaru; 2016 – Goa, India – curator Dorothea Fleiss și Yolanda de Souza, la Galeria de Artă a Academiei Kala, Campal Panjim în timpul festivalului internațional de film IFFI Goa ( http://eibab.blogspot.de/2016/11/the-4th-migrant-eibab-european_70.html) ; 2017 Colecția de Bienalei EIBAB România/ Japonia, Galeria Yume’s Tsuzuki Tokyo Japonia co- curator Yoshiki Takahashi si Mirela Traistaru; ( http://eibab.blogspot.ro/2017/08/east-west-eibab-collection-romanian-and.html) 2018 – co-fondatoare a Bienalei pentru carte bibliofilă și carte de artă (Bienala de Carte Bibliofila și de Carte Obiect), ediția întâia la Muzeul Național de Literaturii, București, România; 2021- colecția EIBAB (European Internațional BookArt Biennale) la cea de-a 14-a ediție a Bienalei Havana, Havana, Cuba.