„De 20 de ani sunt în slujba comunității din Carei, lucrând la Apaserv Satu Mare SA”

Interviu cu Vasile Sorin Oprea, candidat pe lista PSD la Consiliul Local Carei

oprea sorin
Reporter: – Vă rog să vă faceți o scurtă prezentare.
Vasile Sorin Oprea: – Mă numesc Vasile Sorin Oprea, m-am născut acum 56 de ani pe meleaguri sălăjene, în țara Silvaniei mai exact, iar firul vieții m-a adus în Carei în anul 1990, odată cu terminarea facultății. Sunt căsătorit cu Dorina, profesor inginer la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu din Carei, avem un băiat, Daniel, în vârstă de 29 de ani, care s-a stabilit și muncește la rândul lui în municipiul Cluj Napoca. De 20 de ani sunt în slujba comunității din Carei, lucrând la Apaserv Satu Mare SA- operatorul de servicii de apă și canalizare al judeţului nostru, ocupând de-a lungul acestor ani mai multe funcții: şef de secție, consilier Relații Publice, şef de sector.
Reporter: – Când ați intrat în politică? Care au fost motivele care v-au determinat?
Vasile Sorin Oprea: – În politică am intrat pe nesimțite, cred că era prin anul 1997, cu ocazia vizitei domnului Meleșcanu la Carei, fără un scop în sine, mai mult din curiozitate, dar apoi totul a venit încet, pe nesimțite, și iată-ne în prezent.
Reporter: De ce ați ales Partidul Social Democrat?
Vasile Sorin Oprea: – De ce PSD? Pentru că am convingerea că aceasta este orientarea politică în spiritul căreia am fost crescut și educat, adică aceea de a ajuta oamenii cu orice pot face, astfel încât, dacă se poate, să-și rezolve problemele pe care le au.
A consemnat Szasz Lorand