Minorul careian, care a intrat într-un stâlp băut la volan, lăsat să conducă mașina de un prieten

La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 05.20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Carei au soluționat un eveniment rutier produs pe raza municipiului Carei, soldat cu pagube materiale.

politie-carei

În fapt, un tânăr de 17 ani, din Carei conducând un autoturism pe strada Bogdan Petriceu Hașdeu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton din rețeaua electrică.
În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat cu bună știință tânărului spre a fi condus pe drumurile publice, de către un careian de 21 de ani.
În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.