”Doar vrăjitoarele merg la Urgență la 12 noaptea”, i-ar fi spus ”medicul erou” Alexandru Sava unei paciente care s-a prezentat la Spitalul Municipal Carei la miezul nopții, cu dureri insuportabile de fiere sau rinichi. Acuzat acum de indiferență față de proprii pacienți, medicul internist Sava a devenit cunoscut publicului pentru mesajele de-a dreptul apocaliptice legate de coronavirus.

colaj sava spital
Prezentăm postarea careiencei Balogh Mariana, distribuită masiv pe Facebook:

Sora mea a fost la urgență în Carei la ora 12 noaptea cu dureri insuportabile de fiere sau poate rinichi pentru că nu a reușit să îi dea un diagnostic corect. La urgență, marele DOMNUL DOCTOR SAVA, SPECIALIST LA SECȚIA DE INTERNE ÎN SPITALUL DIN CAREI. Domnul doctor i-a pus câteva întrebări, după care a cerut uneia dintre asistente să îi facă o perfuzie. DOMNUL DOCTOR A FOST FOARTE DERANJAT DE FAPTUL CĂ SORA MEA A MERS LA 12 NOPTEA LA URGENȚĂ ȘI A SPUS CĂ DOAR VRĂJITOARELE MERG LA URGENȚĂ LA ORA 12 NOAPTEA. DOMUL SAVA NE ÎNDEAMNĂ SĂ FIM RESPONSABIL, DAR OARE RESPONSABILITATEA LUI CARE ESTE????? SĂ TRATEZE CU INDIFERENȚĂ PACIENȚI CARE MERG LA URGENȚĂ PENTRU A CERE O PĂRERE SAU UN DIACNOSTIC CORECT???? CE FEL DE MEDIC SUNTEȚI DL. SAVA??? CRED CA VI S-A URCAT COVID 19 LA CAP!!!! ÎN LOC SĂ DAȚI SFATURI, MAI BINE FACEȚI-VĂ TREABA.

sakurai002
Am încercat să luăm legătura cu medicul internist Alexandru Sava pentru a-și exprima un punct de vedere despre acuzațiile aduse, dar nu am reușit să dăm de el. Ne-a blocat pe Facebook, probabil nemulțumit că Opinie de Carei refuză să îi mai reproducă mesajele de-a dreptul apocaliptice despre pericolul coronavirusului. ”Vom muri pe capete, din cauza incoștienței”, a scris medicul Sava în ultima sa postare, care i-a adus numeroase critici din partea careienilor. Mai mulți careieni l-au acuzat că ar fi mai indicat să se preocupe de tratarea bolnavilor decât să distribuie asemenea mesaje care crează doar panică în rândul populației.