Citate din două materiale de presă.

opinie
1. „Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ia act cu amărăciune și indignare de încă un eșec identitar al românismului (…) Alegerile parlamentare și locale din Serbia au scos în evidență două exemple de politică externă, una aparținând statului ungar, cealaltă aparținând statului român, exemple concretizate în procente electorale: Partidul Neamului Românesc, care a candidat în Coaliția pentru Pace (din care au mai făcut parte Partidul Liberal Democrat, Partidul Muntenegrenilor și Partidul Bosniac Civic) n-au trecut pragul electoral de 3% pentru a intra în Parlament, în timp ce Uniunea Maghiarilor din Voivodina (UDMR-ul sârbesc) a obținut 13,6% din voturi, adică 10 mandate în parlamentul de la Belgrad și 12 mandate la nivelul provinciei Voivodina. Aceasta în condițiile în care în numărul ungurilor din Serbia este 250.000, concentrați în Voivodina, iar al românilor/vlahilor de 350.000 (300.000 în Valea Timocului și 50.000 în Voivodina). Poate fi invocată, evident, vina românilor din Serbia care nu au știut să se organizeze, nu au știut să se impună, nu au avut încredere în liderii lor sau nu au avut curajul să-și afirme identitatea. (…) Există, așadar, și o vină a comunității românești din Serbia, sau a liderilor ei. Dar vina majoră aparține statului român, căci, vorba lui Eminescu, „generaţiunea ca atare nu are vina falsei direcțiuni a spiritului său”. Iar „direcțiunea” spiritului românesc trebuie să vină din România, de la București, nu de la Belgrad, Budapesta, Bruxelles, Berlin sau Moscova. Or, România nu a făcut nimic, niciodată, pentru românii din Serbia și, de fapt, pentru românii de oriunde. Guvernului, Parlamentului și Președinției nu le-a păsat de cei aflați în afara granițelor, acești agenți ai identității românești, instituțiile amintite neavând nici cea mai vagă idee despre importanța profundă a componentei identitare, alta decât cea strict electorală. Iar în perioada campaniei și a alegerilor din Serbia, aflăm din mass-media, nici Ambasadorul României la Belgrad, nici Consulul general al României la Zaicear și niciun alt reprezentant oficial nu s-a interesat de problemele reprezentanților minorității istorice românești. În schimb, comunitatea maghiară, care numără doar 250.000 de etnici, s-a bucurat de o susținere oficială și concretă din partea Ungariei pentru Uniunea Maghiarilor din Voivodina, rezultatul alegerilor fiind cel menționat. Ungaria a investit masiv în comunitatea maghiară din Voivodina de-a lungul vremii. A construit școli, a dotat comunitatea cu radiouri și Televiziuni în limba maghiară, a cumpărat clădiri pe care le-a oferit comunității, a dotat partidele maghiare din Voivodina cu toate mijloacele logistice necesare pentru a putea face campanie, a dat granturi de sute de milioane de euro întreprinzătorilor maghiari din Voivodina etc. Așadar, rezultatele în alegeri au fost pregătite de-a lungul vremii întărind conștiința și identitatea maghiară prin ajutoare masive. România, pentru cei circa 350.000 de români/vlahi din Serbia nu a făcut aproape nimic! Nici acum, nici până acum. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, ca parte activă a societății civile și în conformitatea cu statutul său de organizație de utilitate publică, condamnă public atitudinea indolentă și incompetența statului român privind gestionarea  a relațiilor cu românii din afara granițelor, rezultatul alegerilor din Serbia fiind unul din actele de acuzare a acestei imcompetențe. UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA Departamentul de Comunicare
(Textul comnicatului îl puteți citi integral dacă introduceți în căutătorul Google titlul: COMUNICAT UZPR. Statul Român, principal vinovat de înfrângerea electorală a românilor din Serbia)
2. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu acordat AGERPRES, între altele, a declarat cele ce urmeză.
„AGERPRES: La sfârșitul lunii mai ați avut o întrevedere la Bucuresti cu omologul ungar, Peter Szijjarto. Atunci ați vorbit inclusiv de sprijinul financiar pe care Ungaria îl acordă comunităților maghiare din România. Recent, ați spus că ați solicitat transmiterea unui proiect de acord în acest sens. (…)
BOGDAN AURESCU: (…) În mod evident, printre aspectele discutate s-a numărat și programul economic desfășurat pe teritoriul României și am subliniat ferm necesitatea încheierii unui tratat bilateral privind derularea acestuia. Acest tratat ar trebui să conțină ca principii esențiale: implicarea autorităților române, caracterul transparent și nediscriminatoriu, implementarea în conformitate cu legislația română și cu dreptul UE în materie de concurență și ajutor de stat. Am solicitat ministrului de externe ungar transmiterea unui proiect de acord care să respecte aceste elemente și care să permită lansarea unor negocieri. (…) În mod evident, responsabilitatea MAE de a stabili elementele principale de negociere este partajată cu alte autorități care au responsabilități în domeniu, așa cum sunt și aspectele care țin de aplicarea pe teritoriul României.” (Fragmente dintr-un interviu lung, pe care îl puteți citi în întregime dacă introduceți în căutatorul Google titlul: INTERVIU/Aurescu: Sprijinul acordat de România Ucrainei este dezinteresat; sunt acțiuni lipsite de orice conotație politică/ Agerpres 2020.07.1)
Mențiune: După întâlnirea care a avut loc în luna mai între Bodan Aurescu și Szijjártó Péter, mai multe ziare românești scriau cam următoarele: „programul finanțat de Budapesta pentru comunitățile maghiare din România este, așadar, oprit. Iar pentru ajungerea la un acord negociat, Bucureștiul pune acum și condiții: să nu aibă aspect etnic și nici teritorial. Deci, să fie adresat tuturor, nu doar maghiarilor, și nu doar Transilvaniei, ci întregului teritoriu al României.”
Iată deci cele două texte. Așa, puse unul lângă celălalt, mai este nevoie de comentarii? Personal cred că nu. Fapt pentru care fac doar două constatări.
În loc să urmeze exemplul Budapestei în ceea ce privește sprijinirea conaționalilor din alte țări, așa cum sugerează comunicatul UZPR, Bucureștiul pedalează în direcția ”să moară și capra vecinului”. Dacă nu se pote în Serbia (pentru că, iată, guvernanții de acolo se gândesc cu totul altfel!) să moară măcar în România…
Marea majoritate a cetățenilor din România nu știu, dar mulți dintre cei care trăim în județul Satu Mare știm: Germania din 1990 încoace tot timpul acordă sprijin material/economic șvabilor de aici – fără ca Bucureștiul, în toți acești 30 de ani, să obstrucționeze în vreun fel (teoretic sau practic) acest demers. Alt vecin, altă capră, altă soartă…
Boros Ernő