De peste un an, autoritățile de protecția mediului nu au reușit să rezolve definitiv problema poluării olfactive generate de firma de biogaz care își desfășoară activitatea pe platforma fostei fabrici de zahăr

Eugen Kovacs

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, le cere locuitorilor să strângă semnături, sprijinind astfel administrația locală în demersul de a rezolva definitiv problema mirosurilor pestilențiale provenind de la firma producătoare de biogaz, care își desfășoară activitatea pe platforma fostei fabrici de zahăr din municipiu. De mai bine de un an, Careiul este învăluit periodic de mirosuri insuportabile, în timp ce instituțiile abilitate ale statului nu sunt în stare să aplice măsuri drastice, spre disperarea cetățenilor.

Două amenzi, una transformată deja în avertisment
Garda de Mediu Satu Mare a aplicat firmei producătoare de biogaz două amenzi. Una dintre ele a fost deja transformată în avertisment de către Judecătoria Carei. ”Ieri, am avut o discuție cu comisarul șef al Gărzii de Mediu Satu Mare, Vasile Fănățan. Acesta mi-a spus că instituția pe care o conduce a aplicat deja două amenzi firmei de biogaz, una de 75.000 lei în cursul anului trecut, apoi încă una în valoare de 100.000 lei. Am aflat cu stupoare că prima amendă, cea de 75.000 lei, a fost transformată în avertisment de către Judecătoria Carei, dar Garda de Mediu a atacat această sentință”, a declarat primarul Kovacs.
Primăria Carei vrea să rezolve definitiv problema
În urma numeroaselor discuții purtate cu instituțiile abilitate în protecția mediului, primarul municipiului Carei consideră că acestea ori nu pot, ori nu vor să ia măsuri care să rezolve definitiv poluarea olfactivă. Din această cauză, primarul Kovacs solicit careienilor să strângă semnături în acest sens, pentru a sprijini astfel demersurile administrației locale. ”Pe baza listelor de semnături vom încerca să rezolvăm odată pentru totdeauna. Vom face sesizări la nivel central, dar nu excludem nici varianta să ne adresăm justiției. Deja este prea de tot ceea ce se întâmplă”, a adăugat edilul șef al Careiului.
Firma nu are autorizație de funcționare
Firma producătoare de biogaz nu deține autorizație de funcționare eliberată de către Primăria Carei. ”Se pare că numai în România se poate așa ceva, ca o firmă să poată funcționa nestingherit, fără să aibă autorizație eliberată de autoritatea locală”, spune contrariat primarul Kovacs.

biogaz4
Istoria autorizației de mediu
Firma de biogaz a fost autorizată de Agenția pentru Protecția Mediului (APM). La momentul eliberării autorizației de mediu, tehnologia producerii de biogaz și energie electrică se baza pe tăiețeii de sfeclă provenind de la fosta fabrică de zahăr din Oradea.
După închiderea fabricii orădene, APM Satu Mare a modificat autorizația de mediu. ”Prin noua autorizație, firmei i s-a permis să își continue activitatea folosind în procesul tehnologic 60% biomasă provenind din culturi agricole, respectiv 40% reziduri de origine animalieră și dejecții animaliere. În urma controalelor efectuate, Garda de Mediu și APM a concluzionat că firma nu folosește deloc biomasă vegetală, ci doar reziduri de origine animalieră și dejecții animaliere. Atunci, mirosurile pestilențiale se datorau faptului că acestea erau depozitate în spații deschise. Însă timpul a demonstrat că, chiar și atunci când aceste reziduri și dejecții animaliere sunt depozitate în spații închise, mirosurile ajung în oraș atunci când se încarcă și se descarcă așa-zisa materie primă pentru biogaz. În asemenea perioade, orașul este învăluit de mirosuri imposibil de suportat pentru locuitori”, a adăugat primarul Kovacs.

biogaz3
Careienii, terorizați de un an de mirosurile pestilențiale
Opinie de Carei a relatat că amenda de 75.000 lei aplicată în august 2019 de către Garda de Mediu firmei Sana RA SRL, care produce biogaz pe platforma fostei fabrici de zahăr din Carei, nu a rezolvat problema mirosurilor pestilenţiale din municipiu. Periodic, când vântul adie înspre Carei, mirosurile pestilenţiale invadează municipiul.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au constatat că firma a depozitat deșeuri de țesuturi animaliere, inclusiv deșeuri lichide cu grăsimi și cu conținut stomacal (intestine), direct în recipiente sub cerul liber, la temperaturi ridicate, din cauza cărora au apărut mirosurile pestilențiale.

Szasz Lorand